Majoritatea textelor din Poemul Invectivă sînt lucrate foarte strîns şi concepute în logica unei demonstraţii dinamitarde. Diferitele „lecţii“ comunică între ele şi pot fi văzute ca secvenţe ale unui modul (anti)educaţional. Antiromantica e titlul unei poezii scrise de Geo Bogza în aceeaşi perioadă şi care se va regăsi în Orion, antologia din 1978. Însă nu toate volumele tînărului Bogza ilustrează revolta şi scandalul; după cum, în cuprinsul unuia şi aceluiaşi volum, apar diferenţe semnificative de abordare şi conduită poetică. Maturitatea lui Geo Bogza se vede şi din modul conştient în care el selectează un anumit cod pentru versurile ce urmează a fi paginate. Jurnal de sex (1929) nu arăta o maturitate artistică, dar una de concept, da. Poemele debutului editorial diferă numai prin termenii lexicali. Ele sînt aproape identice ca formulă şi respiră, toate, inconfundabilul aer arghezian. Junele îşi imită, ca un elev studios, maestrul de impudoare expresivă, folosind acelaşi gen de titlu (un verb substantivat) pe toată întinderea plachetei: Începeri, Coborîri, Lunecări, Unduiri, Creşteri, Lepădări... Sub asemenea aerate, „poetice“ titluri este plasată obsesia erotică, netransformată încă, la Bogza, într-una sexuală. „Am pus o bucată de carne în fiecare cuvînt“, scrie arghezian foarte tînărul poet în ale sale Fugiri. Însă, pe de o parte, arta densificării şi corporalizării cuvîntului nu poate fi aşa uşor preluată. Iar pe de alta, „lepădările“ lui Geo Bogza de Arghezi vor fi extrem de anevoioase. După ce Jurnal de sex se înscrisese, relativ cuminte, pe unul dintre culoarele deschise de Cuvinte potrivite (1927), Poemul Invectivă (1933) nu se poate smulge – şi încă în unele din piesele lui de rezistenţă – de sub fascinaţia extraordinarelor Flori de mucigai (1931). Scenele de umanitate claustrată, developînd instincte bestiale, păcate grele şi vicii oricînd practicate