Secţia pentru procurori a CSM a decis ieri, cu patru voturi "pentru" şi trei "împotrivă", amânarea discutării raportului privind controlul de fond asupra activităţii DNA - structura
Secţia pentru procurori a CSM a decis ieri, cu patru voturi "pentru" şi trei "împotrivă", amânarea discutării raportului privind controlul de fond asupra activităţii DNA - structura centrală.
Discuţiile vor fi reluate în data de 8 octombrie, după ce Secţia pentru procurori a găsit "chichiţele" necesare pentru a împinge cu câteva zile cel mai mare scandal declanşat cu privire la modul în care se face lupta anticorupţie.
Astfel că inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM va formula răspunsuri cu privire la aspectele învederate de DNA - referitoare la lipsa unei metodologii de control şi afirmaţia depăşirii limitelor competenţei de către corpul de inspectori. De asemenea, inspectorul-şef va stabili dacă verificarea efectuată la DNA s-a desfăşurat în cadrul legal.
Decizie bizară
După patru luni de la declanşarea controlului e cel puţin bizar să se ia abia acum în discuţie legalitatea verificărilor, mai ales că inspectorii au la dispoziţie doar câteva zile să refacă o serie de aspecte legate de activitatea DNA, mai exact stabilirea volumului de activitate al fiecărui procuror anticorupţie.
Procurorul Liviu Dăscălescu, membru CSM, a fost primul care a pledat pentru discutarea imediată a raportului. Şi şeful DNA, Daniel Morar, a ripostat faţă de decizia de amânarea a raportului, spunând că pentru data de 8 octombrie are bilete rezervate la avion. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a dezaprobat public amânarea discuţiilor.
De aceeaşi părere a fost şi ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, care a apreciat că amânarea "nu face bine nimănui". "Sunt lucruri grave şi, cu cât sunt aduse la cunoştinţa publică mai reped