CALENDAR GASTRONOMIC Pentru crestinii ortodocsi, ziua de 6 august are numeroase semnificatii. Pe de-o parte se sarbatoreste Schimbarea la Fata a Domnului. Invatatura crestina ne spune ca, pe cand Iisus se afla in Galileea, a hotarat sa mearga pana pe culmea Muntelui Tabor ca sa se roage. De obicei, ucenicii ramaneau deoparte si nu-l insoteau pe Iisus atunci cand dorea sa se roage in solitudine. De aceasta data, dintre toti ucenicii, trei au primit incuviintarea de a urca pe munte: Petru, Iacov si Ioan. In timpul noptii, cand cei trei ucenici s-au trezit, l-au vazut pe Iisus in rugaciune, schimbat la fata, stralucind cu putere. "Apostolii, desteptandu-se, au vazut slava lui cea negraita, fata luminoasa ca soarele, hainele lui albe ca zapada." ("Vietile sfintilor")
TRADITIA POPULARA. Pe de alta parte, in traditia populara, aceasta zi este sinonima cu Obrejenia. Este vorba tot de o schimbare, dar de aceasta data intr-un alt plan. In calendarul popular, de Obrejenie vremea ia o turnura dramatica: vara se schimba in toamna si nu exista nici o sansa de a mai opri desfasurarea evenimentelor viitoare. Serpii, insectele si soparlele intra in pamant, unde vor ramane pana la primavara. Randunelele si berzele se strang in stoluri si parasesc locurile in care si-au construit cuiburile. Din aceasta cauza exista superstitia de a nu pleca in nici o calatorie de Obrejenie, oricat de scurta ar fi, pericolul de a te rataci fiind mare - "se incalcesc drumurile". Apele se racesc si "se spurca", pentru ca, incepand din aceasta zi, se scalda in ele cerbii. La fel "se spurca" si oamenii care intra in apa ca sa se scalde.
CREDINTE. Toate plantele incep sa se vestejeasca, iar pentru a nu pati la fel, femeile nu au voie sa se spele in aceasta zi pe cap. In schimb, alte plante capata puteri magice. Femeile ies pe camp si culeg musetel sau leustean. Alteori strang din padure alune si