Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manuscrisul romanului de debut scris de Samuel Beckett, scos la licitaţie

Publicat in Mediafax, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Manuscrisul romanului de debut scris de Samuel Beckett, estimat la 2,13 milioane de dolari, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată de casa Sotheby's pe 10 iulie la Londra.

Potrivit reprezentanţilor casei organizatoare, manuscrisul este foarte important, întrucât reflectă cu mare acurateţe procesul de creaţie al unuia dintre cei mai mari scriitori din secolul al XX-lea, informează fr.reuters.com.

Textul manuscrisului "Murphy", conceput între august 1935 şi iunie 1936, la Dublin şi la Londra, este cuprins în şase caiete de schiţe şi reprezintă cheia de boltă a acestei licitaţii, consacrată istoriei şi literaturii engleze.

Gabriel Heaton, specialist la departamentul de manuscrise al casei Sotheby's, consideră că interesul deosebit pentru acest manuscris ţine mai ales de numărul considerabil de revizuiri aduse de Beckett.

"În total, sunt aproape 800 de pagini, iar felul în care manuscrisul este modificat arată felul în care gândea Beckett, felul în care el voia să îşi exprime ideile şi să îşi clarifice gândurile", a declarat Gabriel Heaton.

Manuscrisul este cu atât mai important cu cât spre sfârşitul vieţii sale, Samuel Beckett a spus că "Murphy" era un element-cheie în procesul de înţelegere a operei sale, la fel ca piesele sale de teatru "Aşteptându-l pe Godot" şi "Happy Days" sau romanul său "Molloy".

"Există o scrisoare faimoasă, trimisă de un profesor universitar, care îl întreba de unde trebuie să înceapă atunci când scrie despre opera lui Beckett. El i-a răspuns: «Citiţi "Murphy", toate temele centrale sunt prezente acolo»", a adăugat Gabriel Heaton.

"Murphy" este considerat cel mai comic text dintre operele lui Samuel Beckett. Personajul central, un infirmier într-un azil psihiatric care dă numele romanului, încearcă să îşi găsească liniştea refugiindu-se în "mica lume" a spiritului.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°