Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră - paradă și carnaval de la Mangalia până în Năvodari

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

Este primul an în care în toate stațiunile litoralului se organizează evenimente de amploare, majoritatea în aer liber și cu acces gratuit.

De la Vama Veche până la Năvodari, patronatele din turism și investitori privați se întrec în parade și concerte. Acțiunile din stațiuni sunt organizate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Ministerul Turismului și Phoenicia Hotels. Astfel, începând de vineri seară până duminică dimineață pe litoral în fiecara minut se petrece câte ceva. Pornind de pe plaja din Vama Veche, unde de vineri seară este organizat un festival rock cu trupe românești, în Neptun, tot pe plajă, vor avea loc concerte iar la Teatrul de Vară proiecții de filme. Sâmbătă dimineață, la ora 10, începe parada chelnerilor, cameristelor şi bucătarilor din hotelurile de pe litoral, care, îmbrăcaţi în costumele de lucru, vor mărşălui prin staţiuni. Convoiul va fi însoţit prin staţiuni de fanfara Marinei, alături de actori şi clovni. La ora 11, convoiul va traversa stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp, iar la ora 12.30 parada va ajunge în Eforie Sud, la Târgul de antichități Antica. În jurul orei 14.30, parada va traversa orașul Constanța pe principalele bulevarde și va ajunge apoi în Mamaia. Show aviatic la Mamaia Parada angajaților din turism este organizată de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, ștafeta fiind preluată, de la ora 17, de o altă paradă prin stațiunea Mamaia. De la această oră, circulația în stațiune se va face pe doar două benzi, deoarece din zona Parc va porni o altă defilare. Este vorba despre o inițiativă privată a Phoenicia Hotels care scoate pe aleile stațiunii 500 de majorete, costumate în cele mai diverse personaje, motocicliști, mașini de epocă și de lux, un convoi al celor mai trăsnite trabanturi, trăsuri și fanfare. În paralel, pe cerul stațiunii va porni un show aviatic. Parada va face

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 59 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 27 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum o ora
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°