O bojdeucă devenită simbol, un muzeu care ar avea cu ce să se mândrească, dar e prea puţin valorificat, casa memorială a unui pictor. Trei destinaţii: Iaşi, Bucureşti, Bacău, trei idei pentru timpul liber, pe care ni le dau dnii Dumitru Şerban, dr. Mihail Călin, conf. dr. Vitalie Teodoru.

În Iaşi, la doar cinci minute de mers pe jos din faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, se află Bojdeuca lui Ion Creangă. Cândva, aceasta era în Valea Plângerii, strada Ţicăul de Sus, la numărul 4: o ulicioară dosnică, „plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dânsa“. Astăzi, strada se numeşte Simion Bărnuţiu, iar Bojdeuca a devenit primul muzeu memorial literar din România; a fost inaugurat la 15 aprilie 1918 şi este una din cele douăsprezece filiale ale Muzeului Literaturii Române din Iaşi. În acest context, i-am solicitat poetului Daniel Corbu, directorul MLR, să ne însoţească la o plimbare prin timpurile de altădată, în lumea marelui povestitor. – Suntem în camera de lucru din incinta frumoasei bojdeuci din Ţicău. Oferiţi-ne câteva detalii concrete. – Frumoasă casă, „bojdeucă de căsuţă“ spunea Ion Creangă, iar în clipa de faţă cred că e mai mult sentimentală, pentru că nu greşea Nicolae Iorga când spunea că „tot ce-i vechi e sentimental“. Aici este o mireasmă de secol XIX, ştiut fiind că această căsuţă din mahalaua Ţicăului – o mahala apropiată, cea mai apropiată de centrul Iaşiului atunci, nepopulată ca acum – construită în 1842, pe un teren care aparţinea Bisericii „Buna Vestire“, a găzduit, la început, enoriaşi ai bisericii. Apoi, ca gazde, s-a aşezat o familie, Vartic, o mamă cu două fete, iar din 1872, Creangă, răspopit cum se ştie, dat afară din rândul preoţimii, căutând o gazdă, s-a aşezat într-una dintre aceste două cămăruţe ale casei, chiar în această cameră de lucru – cum îi spunem noi acum