Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieştenii îşi fac dreptate cu “Avocatul Poporului”

Publicat in Adevarul, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Tot mai mulţi ploieşteni sunt nemulţumiţi de felul în care autorităţile locale şi judeţene îi ajută să obţină drepturile care li se cuvin.

Niculina Năescu, o pensionară de 59 de ani, s-a luptat luni de zile pentru a-i fi recalculată pensia. Femeia a rămas văduvă, şi a solicitat la Casa Judeţeană de Pensii Prahova acordarea pensiei de urmaş de pe urma soţului său şi renunţarea la pensia sa. În urma unui calcul numai de ei ştiut, reprezentanţii instituţiei i-au comunicat în scris că cererea nu poate fi soluţionată favorabil "deoarece cuantumul net al pensiei de urmaş(...)este mai mic, respectiv de 540 de lei". Ploieşteanca nu a fost descurajată de răspunsul primit şi a continuat "lupta" considerând că a fost neîndreptăţită. "Am considerat că acest cuantum stabilit de Casa de Pensii nu a fost stabilit corect, pentru că până în anul 2008 fiica mea a beneficiat de pensie de urmaş, al cărei cuantum era în septembrie 2008 de 900 de lei. În prezent fiica nu mai beneficiază de această pensie de urmaş, şi, în consecinţă, eu aş fi singurul urmaş, iar cuantumul nu poate diminuat faţă de suma primită de fiica mea", a explicat Niculina Năescu, care s-a adresat experţilor Instituţiei "Avocatul Poporului", din Ploieşti. În urma unor demersuri, juriştii de aici au îndrumat-o cum să procedeze pentru a obţine ce i se cuvine de drept. Femeia susţine că oricum nu şi-ar fi putut permite să angajeze un avocat, deoarece onorariile percepute de aceştia sunt foarte mari. "Auzisem că juriştii de la Avocatul Poporului te ajută să-ţi faci dreptate şi am apelat la ei, disperată fiind că nu pot obţine ce era al meu. Pentru că am avut câştig de cauză în problema cu Casa de Pensii, vreau acum să le cer ajutorul pentru obţinerea unui drept de proprietate asupra unui teren", a mai spus petiţionara. Avalanşe de audienţe la "Avocatul Poporului" Numărul celor care se adresează experţilor Biroul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 6 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 6 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 5 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 11 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°