Seara tîrziu, după slujba de priveghere a sfîntului Grigorie Palama, m-am dus în Parcul Tineretului, deşi se apropia de miezul nopţii. În timp ce hoinăream solitar pe aleile cromatizate de frunze declorofilizate de toamnă, încă îmi mai răsunau cîntările sfîntului, psalmodiate cu atîta măiestrie de corul Nectarie Protopsaltul. Mă gîndeam cîtă genialitate au avut imnografii Bisericii cînd au compus imnele liturgice sub formă de adresare directă faţă de sfinţi, ca un dialog viu cu ei, cei vii. De vorbă cu ei, despre ei! „Luminătorule al Ortodoxiei“, „propovăduitorule al harului“, „apărătorule cel nebiruit al teologilor“ sînt adresări directe către sfîntul Grigorie Palama, dovadă că imnele închinate lui sînt în primul rînd o cale de comuniune cu el. M-am aşezat pe o bancă, sub un arţar falnic şi, fredonînd încontinuu cîntările sfîntului, am aţipit parcă pentru o clipă. În această stare semionirică, în vis nu ştiu, în nevis, nu ştiu, mi-a apărut chiar cel pe care îl cîntam, marele teolog, cu care am intrat într-un dialog despre teologie, pe care vi-l redau aici în stenogramă.
Eu: Sfinte Grigorie, în biografia ta, se spune că, dacă nu ar fi izbucnit controversa isihastă din secolul al XIV-lea, ai fi petrecut o viaţă în tăcere şi isihie, fără să te cunoască lumea. Să înţelegem că această erezie a fost motivul pentru care te-ai apucat de teologie?
Palama: A fost motivul pentru care m-am apucat să public teologie, pentru că de teologie mă ocupam mereu. În chilia mea, clipele de rugăciune le îmbinam cu un studiu fervent atît al Sfinţilor Părinţi, cît şi al filozofilor antici. Citeam Aristotel destul de des, chiar şi texte ale sfîntului Augustin, traduse din latină în greacă de Maximos Planoudes. Părinţii greci îmi erau hrană zilnică. Sutele de citate ale Părinţilor din operele mele sînt rezultatul studiului, nu veneau Părinţii respectivi să mi le dicteze sau, ma
