In scandalul Dan Voiculescu, nimeni nu s-a intrebat asupra prevederilor legale care au stat la baza procesului prin care s-a ajuns la verdictul CNSAS. Daca s-ar fi intrebat cineva, ar fi constatat ca baza legala o constituie nu o lege trecuta prin Parlament, ci o ordonanta de urgenta. E vorba despre Ordonanta de Urgenta numarul 16 din 22 februarie 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca Politie politica. Trecuta de Camera Deputatilor, Ordonanta se afla acum la Senat, in lucru la comisiile de specialitate.
Mai mult ca sigur recentul scandal va atrage atentia senatorilor asupra acestei ordonante, neglijate pana acum atat de presa, cat si de politicieni.
Deconspirarea Securitatii ca Politie politica era reglementata de Legea 187 din 7 decembrie 1999. Imperfectiunile documentului, dar si experienta de sapte ani a Colegiului impuneau adoptarea unor noi reglementari. Reglementari ce nu puteau fi decat rodul dezbaterii parlamentare, precedate de o ampla dezbatere in presa si in societatea civila. Pentru a evita riscul ca deconspirarea Securitatii sa fie un prilej de rafuiala politica.
Calin Popescu Tariceanu si grupul sau din PNL n-au apelat la aceasta formula ceruta imperios de regulile jocului democratic. Au dat o ordonanta de urgenta. Dar nu numai atat. Au introdus si cateva modificari spectaculoase in procesul de deconspirare a Securitatii.
Astfel, prin noul continut al articolului 10, s-a largit urieseste sfera conceptului de colaborator al Securitatii ca Politie politica. Legea din 1999 limita sfera conceptului la celebrul caz al informatorului cu angajament scris si iscalit, autor de note informative si, eventual, platit pentru asta. Se tinuse cont, la vremea respectiva, de un adevar indiscutabil: angajamentul si notele informative reprezentau elemente faptice
