Un anarhist octogenar, camuflat sub o căciulă de astrahan îndesată peste urechi, a umilit vigilenţa păzitorilor fostului preşedinte Iliescu. Anarhistul, abil ca o panteră, în pofida vârstei, s-a apropiat de înaltul fost demnitar şi l-a ochit cu monede de 5 bani şi cu ouă.

Domnul Iliescu, de aceeaşi vârstă cu agresorul, n-a mai apucat să se ferească iar incidentul a încăput, nefasonat de foarfeca preparatorilor de imagine, în toate ecranele televiziunilor. Prilejul s-a nimerit tocmai bun pentru a redeschide dosarele de acum 19 ani: “cine a tras în noi după 22?”, “cine au fost teroriştii?” şi altele.Bombardamentul cu ouă al bătrânelului, sancţionat de altfel sever de poliţie cu o amendă cât pensia lui pe o lună, a redeschis şi chestiunea eroilor. De ce au fost unii mai eroi decât alţii?

Îmi amintesc zilele şi nopţile acelui decembrie ’89 când, cu un mănunchi de oameni, cei mai mulţi necunoscuţi mie, tipăream în fosta Casă a Scânteii, primul ziar botezat pe genunchi Tineretul Liber. Din clădire fugiseră şi portarii, toate geamurile erau în beznă, doar la fereastra biroului meu de la SLAST, camuflată cu o hartă, mai răzbătea o rază de bec. Scriam atunci, pe un ziar distribuit gratis pe străzi, “jos comunismul!”, “jos dictatura!”, “jos Ceauşescu!”, iar prima pagină era decorată cu un tricolor găurit. îmi amintesc asta, nu pentru a mă împăuna, ci pentru a răspunde unei întrebări care mi-a tot fost pusă. De ce nu am profitat şi eu de statutul, de vezi Doamne, revoluţionar. Tipărisem primul ziar liber, înfruntasem spaima că Ceauşescu s-ar putea întoarce, avusesem mereu în spatele scăfârliei o carabină care, am aflat mai apoi, avea misiunea să mă lichideze în caz că... După nişte zile, cineva a venit cu o listă care trebuia iscălită apoi de Ion Iliescu. Eu figuram primul pe acea listă. Ce e asta? – am întrebat. Este lista cu eroii Revoluţiei! Am rupt-o şi a