Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate alocaţiile vor fi acordate de Direcţia de Muncă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 21 noiembrie 2007 ·

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) va prelua întreaga activitate de evidenţă şi plată a alocaţiei de stat pentru tineri. Până în prezent, de efectuarea acestor plăţi se ocupau nu mai puţin de patru instituţii ale statului: Direcţia de Muncă - pentru preşcolari, Inspectoratul Şcolar - pentru elevi, Protecţia Copilului - pentru orfani şi Ministerul Apărării - pentru elevii din liceele militare. „De la 1 ianuarie vom prelua efectuarea plăţilor reprezentând ajutorul de alocaţie acordat persoanelor minore. Primele plăţi – pentru luna ianuarie, vor fi efectuate în februarie. Banii se vor ridica ca şi până acum prin file cec sau prin card bancar”, a declarat Florin Costin, directorul DMPS. El a precizat că această comasare a plăţilor a fost gândită pentru a crea o bază de date unitară, la nivel naţional. „Încă aşteptăm ca Inspectoratul Şcolar şi DGASPC să ne trimită bazele lor de date. Preconizăm că vom asigura plata alocaţiei pentru 140.000 de elevi”, a declarat Costin. Dintre aceştia, 20.000 au vârste sub 7 ani.

Alocaţie şi pentru „non-şcolari”

O altă problemă este alocaţia pentru „non-şcolari”, adică pentru minorii care nu frecventează cursurile unei şcoli. „Părinţii sau persoanele care au în grijă copiii care nu merg la şcoală trebuie să depună o cerere la serviciul social din cadrul primăriei de care aparţin, plus o adeverinţă de la şcoala din localitate sau de la Inspectoratul Şcolar, care atestă că nu frecventează cursurile vreunei şcoli. Elevii care frecventează cursurile unei şcoli trebuie să vină cu aceleaşi acte la Direcţia Muncii. Aceste lucruri sunt valabile şi atunci când ei doresc să înregistreze schimbarea adresei de domiciliu, spre exemplu”, a subliniat Costin. Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) va prelua întreaga activitate de evidenţă şi plată a alocaţiei de stat pentru tineri. Până în prezent, de efectuarea acest

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 27 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 27 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 30 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 36 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 40 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°