Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNII stârnesc din nou FURIE în Marea Britanie. "Este o ruşine! Pedeapsa nu respectă gravitatea infracţiunii"

Publicat in Gandul, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Enoriaşii bisericii St. Mary din Hinckley (Marea Britanie) sunt furioşi, după ce românii care au furat plumb în valoare de 60.000 de euro de pe acoperiş au scăpat de închisoare, scrie Daily Mail.

Luna trecută, Florin Stan (24 de ani), Vergil Stan (51) şi Nicolae Bîrsan (26) au intrat prin efracţie în biserică, în două nopţi consecutive, s-au urcat pe acoperiş şi au furat o cantitate uriaşă din plumbul folosit ca izolaţie. Graţie camerelor de supraveghere şi a vigilenţei poliţiştilor, cei trei au fost prinşi a doua zi şi şi-au recunoscut fapta în faţa tribunalului din Hinckley.

Deşi plumbul nu a fost recuperat, magistraţii au hotărât să nu îi bage pe români la închisoare şi să nu-i pună să plătească daune bisericii, pentru că aceştia nu au "niciun mijloc de întreţinere", scrie Daily Mail. În schimb, cei trei au fost condamnaţi la câte un an de muncă în folosul comunităţii.

"E o sentinţă groaznică, pentru că se întâmplă rar să prindem astfel de infractori"

Vineri seara, comunitatea din Hinckley era furioasă, oamenii spunând că pedeapsa blândă i-ar putea încuraja şi pe alţii să fure din biserici. Un consilier local s-a declarat chiar "foarte dezamăgit" că s-a ratat şansa impunerii unei pedepse mai mari pentru români. "E o sentinţă groaznică, pentru că se întâmplă rar să prindem astfel de infractori. Acum, reuşisem să arestăm trei oameni care au recunoscut că au distrus o biserică frumoasă, dar magistraţii nu au reuşit să transmită un mesaj clar celorlalţi infractori", a spus consilierul David Bill.

El a precizat că, în ultimul an, în Hinckley au fost raportate 28 de furturi de metale, iar cei trei românii au fost singurii prinşi. Bill s-a declarat "îngrozit" de sentinţa magistraţilor şi i-a invitat pe aceştia printre enoriaşi, pentru a o motiva.

Vicarul bisericii St. Mary este şi el supărat din cauza sentinţei, mai ales că ancheta înce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 29 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 21 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 25 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 50 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 7 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°