14 persoane suspectate că au obligat mai multe minore şi tinere să se prostitueze în România şi în Italia au fost reţinute, după percheziţii făcute joi în Bucureşti şi în Ilfov, şi vor fi prezentate Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă, potrivit DIICOT.
Persoanele reţinute ar face parte dintr-o grupare infracţională formată din 18 membri, specializată în trafic de minori.
Citeşte şi: Percheziţii în Bucureşti la suspecţii de infracţiuni informatice
Potrivit anchetatorilor, gruparea acţiona atât în România, la Bucureşti şi în judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Botoşani, Giurgiu, Dâmboviţa şi Olt, cât şi pe teritoriul Italiei, în Milano.
În 2009 - 2012, membrii grupării ar fi recrutat mai multe persoane de sex feminin, inclusiv minore, pe care le-ar fi obligat ulterior, prin ameninţare, să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţ banii încasaţi fiind împărţiţi între ei.
Citeşte şi: Percheziţii la Poliţia Locală din Târgu Jiu
Clienţii erau racolaţi fie prin intermediul anunţurilor postate pe internet sau victimele erau "predate" contra cost altor persoane, în vederea exploatării sexuale. Ulterior, aceste victime erau transportate în Italia şi exploatate sexual stradal, în zona oraşului Milano, conform sursei citate.
Citeşte şi: Oameni de afaceri din Mehedinţi, reţinuţi într-un dosar de evaziune fiscală