Nu vreau o lume second, vreau una primară, adevărată, în care iubirea să fie iubire, prietenia – prietenie, taifasul aşezat şi cheful – symposion. Refuz să-mi dispară elanul, bunăvoia, extazul în faţa unei nopţi de mai sau în faţa lumii aşezate sigur în temeliile ei ancestrale.
În fiecare an de Paşti ni se aduce aminte (nu am să vorbesc neapărat de semnificaţiile creştine) de bucuria de a trăi, precum şi de refuzul urâciunii din afară şi din noi. În legătură cu aceasta, vreau să vă spun un secret al meu: Nu mă interesează politica! Mi-e indiferent cine conduce România. Sigur, am scris pe teme politice şi o voi mai face (oricât mă sfătuiesc „binevoitorii” să mă las), sigur vreau să nu mai văd comunişti şi urmaşii lor. Încolo – nimic. Eu voi trăi la fel. Bine sau prost, totul depinde doar de mine. Nu aştept de la nimeni nimic. Şi atunci am scăpat de multe bătăi de cap. Şi atunci pot trăi alături de ai mei, care mă iubesc şi pe care îi iubesc, un Paşti fericit: soţia, mama, copiii, prietenii. De aceea întorc capul şi nu vreau să văd mutrele alea de la alegeripe toţi stâlpi, pe toate gardurile (nomina stultorum scribuntur ubique locorum, zice latinul). Le-au lins ploile pe afişe şi acum nu se vede la cei mai mulţi decât o umbră mâzgălită, monstruoasă, iar scrisul scurs pare unul ticluit de vreun oligofren.
Nu vreau să mă copleşească acestea! Nu vreau să trăiesc o viaţă second hand, să-mi creez probleme second hand, să urmăresc vulgare „tăcşouri” second hand, să ascult conducători second hand. Nu vreau să mă copleşească lumea măsluită a lui Ponta şi a Crinului ofilit. Nu vreau România de la televizor a Maimuţeancăi şi a bietului macac Mircea Badea, arătându-şi fundul roşu în direct. De parcă viermănoasa lume a lui Adrian Năstase şi liota lui, a Andreei Marin, a Răduleascăi sau Ciutacului şi a alor frustraţi ori şmecheri, inculţi şi bădărani, care mă fac să