Sute de locuitori din Benghazi s-au revoltat vineri impotriva militiilor armate islamiste care fac legea in oras si au reusit sa alunge principalul grup extremist din cartierul sau general, scrie AFP.
Sute de manifestanti au reusit sa puna pe fuga gruparea salafista Ansar al-Sharia din cazarma pe care o ocupa in centrul orasului Benghazi, in estul Libiei.
Strigand "sangele martirilor nu a fost varsat in zadar", manifestantii au intrat in cazarma, care a fost jefuita si incendiata.
Dupa aceea, ei s-au indreptat spre cartierul general al brigazii Raf Allah al-Sahati, o grupare islamista dar care se afla sub autoritatea ministerului Apararii, unde cele doua tabere s-au confruntat timp de doua ore, in lupte in care s-au folosit arme usoare si rachete. In cele din urma, brigada a decis sa paraseasca locul.
Cel putin patru persoane au fost ucis si aproximativ 40 ranite in aceste lupte, potrivit unui bilant realizat de AFP pe baza datelor oferite de trei spitale din oras.
Atacatorii au jefuit apoi aceasta unitate militara situata intr-o ferma in regiunea Hawari, la 15 km de centrul orasului Benghazi, luand cu ei arme, munitii si material informatic.
Autoritatile libiene au avertizat asupra posibilitatii instalarii "haosului" si au cerut manifestantilor sa faca diferenta intre brigazile "ilegitime" si cele aflate su autoritatea statului.
Presedintele adunarii nationale, Mohamed al-Megaryef, a laudat reactia populatiei in fata acestor "brigazi in afara legii" dar a cerut manifestantilor sa se retraga imediat din amplasamentele ocupate de brigazi ale ministerului Apararii, facand referire la Raf Allah Sahati, brigada 17 februarie si Scutul Libiei.
In cursul zilei, zeci de mii de libieni au manifestat pasnic la Benghazi impotriva militiilor armate, la zece zile dupa atacul impot