Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPECIAL | Povestea copilului cu inima atât de mare, încât l-ar putea ucide

Publicat in Libertatea, luni 4 iunie 2012 · ·

Mai mare sau mai mult nu înseamnă mereu şi mai bine. Este şi cazul micuţului Ştefănuţ Apostol, de doar 5 ani, căruia soarta “i-a dăruit” de la naştere o malformaţie a cordului. Pe scurt, o inimă mărită, care nu-l lasă să se bucure de viaţă cum ar fi normal. Mai mare sau mai mult nu înseamnă mereu şi mai bine. Este şi cazul micuţului Ştefănuţ Apostol, de doar 5 ani, căruia soarta “i-a dăruit” de la naştere o malformaţie a cordului. Pe scurt, o inimă mărită, care nu-l lasă să se bucure de viaţă cum ar fi normal.

Puţin după jumătatea lunii trecute, mama lui, Daniela căuta ajutor - 2.000 de lei -, pentru a putea plăti biletele de avion către Germania, unde Ştefănuţ era programat pentru operaţie, iar Fundaţia Ringier, prin Libertatea şi campania “Ajută copiii!”, i l-a acordat deja. Acum, copilul şi mama sunt deja la Bad Oeynhausen, unde se află pe mâinile renumitului chirurg de origine română Eugen Săndică.

Problemele lui Ştefănuţ Apostol au început la doar 4 zile de la naştere, acum 5 ani şi jumătate. Analizele au arătat o inimă mărită, diagnosticul sec - obţinut prin investigaţii făcute atât în Iaşi, cât şi în Tg. Mureş - fiind de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă, anomalie aparat subvalvular mitral şi insuficienţă mitrală gradul II. Lor li se alătură alte şi alte probleme, precum un retard psihic, de vorbire, de vedere şi de memorie. Băieţelul de 5 ani este, de fapt, precum marele poet şi filosof Lucian Blaga, “mut ca o lebădă”. “Zice «mama », «pa», «bebe», dar în rest are un fel de limbaj al lui, prin semne”, spune Daniela, mama micuţului, o femeie, care, după divorţ, duce în spate şi crucea sa, şi pe cea a celor doi copii, mai având un băiat, George,de 11 ani. Daniela încearcă să-şi ajute fiul bolnav din salariul de asistent personal al unei persoane cu handicap, de 520 de lei şi din pensia alimentară.

Fără operaţie nu are nici o şansă

Ştefă

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 5 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 6 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 3 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°