Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SB: Reţetele electronice, obligatorii din ianuarie. Medicii puşi pe drumuri

Publicat in CityNews Alba, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Obligativitatea eliberării reţetelor medicale în format electronic de la 1 ianuarie împovărează activitatea medicilor sibieni. Din cauza numărului mare de reţete emise, cadrele medicale se plâng de faptul că sunt nevoite să facă mai multe drumuri pe lună ca să încarce tonerul necesar imprimării noilor retetelor. Pacienţii cu boli crinice, care au retete eliberate inainte de 1 ianuarie 2013, le pot deconta în continuare.

Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2013, utilizarea reţetei electronice este obligatorie, aceasta fiind unica modalitate de prescriere de medicamente, în sistemul asigurarilor sociale de sanatate din Romania. Decizia este valabilă atât pentru medici, cât şi pentru furnizorii de servicii medicale din judeţ care au contracte cu CAS Sibiu.

Chiar dacă noul sistem electronic intră în vigoare de la inceputul acestui an, o mare parte din medici au început deja să elibereze noul tip de reteţă pentru a se obişnui cu sistemul, iar în perioada de probă au apărut deja şi primele inconveniente.

"După ce am primit instrucţiunile de la CAS Sibiu am început să le prescriem. La început timid, după care am prins curaj. Merg foarte bine ca sistem de prescriere, nu se pune problema la prescriere. Singura problemă pe care o ridicăm toţi, deja, după câteva luni, este folosirea tonerelor care necesită schimbare extrem de frecventă şi sunt de foarte proastă calitate. Nu se poate ca la infinit să mergem cu preschimbarea tonerului atat de frecvent. Eu l-am schimbat şi după o săptămână nu mai putea fi citită reteţa...În mod normal, eu nu cred că în străinătate medicul de familie merge săptămânal să schime tonerul. Vreau să ajungem la o calitate superioadă a acestor manevre ", a declarat pentru citynews.ro dr. Maria Creţeanu, din cadrul Centrului de Permanenţă Cedonia Sibiu.

În astfel de situaţii, activitatea la cabinetele medicale se îngreunează. Mai mult,

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 25 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 10 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°