Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Enigmele Crinei Matei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 mai 2008 ·

Artista a descoperit lucruri importante în spatele fiecărei uşi pe care a deschis-o Fie că a fost Polly din "Opera de trei parale" sau Rozica în "Şatra", actriţa Crina Matei (36 de

Artista a descoperit lucruri importante în spatele fiecărei uşi pe care a deschis-o

Fie că a fost Polly din "Opera de trei parale" sau Rozica în "Şatra", actriţa Crina Matei (36 de ani) şi-a trăit pe scenă, în faţa publicului, cei mai frumoşi ani. Nu şi-a aşteptat niciodată rolul vieţii.

S-a îndrăgostit de scenă în copilărie. "Părinţii mei credeau că nu există un gen muzical mai bun decât altul, ci că există oameni care fac cu talent un lucru. Aşa am fost şi eu educată. La noi în casă se asculta ABBA, Bonny M, dar şi operetă şi muzică de petrecere.

Într-un sistem care nu-ţi oferea practic nimic, am descoperit şi eu, asemenea altora, în sălile de teatru un refugiu, pentru că acolo regizorii şi actorii se exprimau liber. Liviu Ciulei sau Lucian Pintilie au avut destinul deviat din cauza unor spectacole. Atunci a început să încolţească în mine această dorinţă. Voiam să fiu ca ei".

La momentul marii alegeri, şi-a dat însă seama că nu are pile sau părinţi care lucrează în domeniu. "Îmi doream o profesie care să-mi permită o independenţă financiară pentru a-mi putea plăti meditaţiile. Aveam de ales între Liceul Sanitar, de unde puteam să ies o mândră şi capabilă asistentă medicală, sau Liceul Pedagogic care mă putea transforma în tovarăşa învăţătoare", şi-a amintit Crina Matei pentru "Adevărul".

Învăţătoare la oraş

La 18 ani se trezeşte la catedră, puţin speriată de cei 34 de elevi. "Astăzi, îmi amintesc cu mare plăcere de acea perioadă. Am lucrat la Şcoala Nr. 10 4 ani de zile". Cursul vieţii sale ia brusc o altă turnură atunci când intră la Facultatea de Teatru.

"Anii adolescenţei pe care eu mi-i petrecusem prin autobuze, tot învăţând ca n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 57 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 25 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 27 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum o ora
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°