Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serialele toamnei

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

În sezonul acesta, oferta de filme şi programe TV promite să te ţină în faţa micului ecran şi să-ţi aducă adrenalină, acţiune, romantism şi mister. La PRO Cinema, şi-a făcut debutul cel de-al şaselea sezon din „Smallville“, care te transformă în martorul tăcut al confruntărilor dintre forţele binelui şi ale răului. Acest serial este povestea în care eroii cu superputeri Clark Kent şi Lex Luthor devin duşmani de moarte, după ce simţindu-se trădată de Clark, Lana (Kristin Kreuk) îşi găseşte consolarea în braţele lui Lex.

Serialul are în palmares trei premii Emmy şi-l are ca protagonist pe unul dintre cei mai iubiţi eroi ai benzilor desenate: Superman. Toamna aceasta, la HBO, ai povestea unui rege care a uimit prin egoismul şi viclenia sa. “Dinastia Tudorilor“ este cea mai palpitantă ecranizare a domniei regelui Henric al VIII-lea şi a celor şase mariaje ale sale.

La Pro Cinema, revine serialul „Criminalişti în acţiune“, în care o echipă de poliţişti conduşi de un fost ambasador şi ministru al culturii trebuie să descopere misterele din spatele celor mai încurcate crime care au loc în Praga. Aşadar, de luni până vineri, de la ora 19.00, poţi urmări anchetele şi investigaţiile care au la bază numai cazuri reale din dosarele poliţiei din Cehia.

În această toamnă, reîncepe serialul „Lacrimi de iubire“, la Acasă TV

Pentru că Acasă e iubirea, din această toamnă vei afla cum a continuat poves­tea eroilor din „Lacrimi de iubire“. Alexandra (Adela Popescu) şi Andrei (Dan Bordeianu) nu s-au mai văzut de un an. În acest timp, el a devenit un actor celebru, iar ea, după ce a preluat afacerea lui Varlaam, s-a transformat într-o adevărată femeie de afaceri.

Din distribuţia serialului „Iubire ascunsă“ face parte actorul Kivanc Tatliuc

La Prima TV, toamna aduce „Efect 30“, în care protagonistele s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 21 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°