Peste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul Dinamo - Steaua, programat, vineri, pe Arena Naţională, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete şi invitaţii.
Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Accesul suporterilor echipei Dinamo se va face doar prin intrările situate pe Strada Maior Coravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin, pentru evitarea incidentelor, iar intrarea din Bulevardul Basarabia va fi rezervată fanilor formaţiei Steaua.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la meci.
Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al stewarzilor. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Echipa Dinamo întâlneşte, vineri, de la ora 21.00, pe Arena Naţională, formaţia Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.
Mediafax
Peste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul Dinamo - Steaua, programat, vineri, pe Arena Naţională, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii