TAROM anunţă lansarea primei campanii de imagine din istoria de mai bine de jumătate de secol a mărcii, ca parte a strategiei operatorului aerian român de a promova serviciile oferite consumatorilor săi, în contextul aderării la alianţa Sky Team, potrivit unui comunicat emis vineri de companie, informează NewsIn.
"Un brand cu o asemenea istorie riscă să fie perceput ca fiind conservator, aşa cum o demonstrează studiile de cercetare. Alianţa cu SkyTeam, orientarea companiei către segmente de public mai tânăr şi noua campanie de comunicare vin să schimbe această percepţie şi să ajute la construirea imaginii actuale a brandului TAROM, care este un brand contemporan, modern, ce face parte, în continuare, din elita aviaţiei mondiale.", a declarat directorul general al TAROM, Ruxandra Brutaru.
Campania a fost realizată pe baza studiilor de cercetare calitativă şi cantitativă asupra imaginii brandului TAROM în rândul consumatorilor din România, studii care au relevat punctele tari, punctele slabe şi oportunităţile brandului TAROM la nivel local. Astfel, cercetarea arată că marca TAROM are creată baza, fiind lider în percepţia românilor la atribute importante, precum linie aeriană cu tradiţie, companie de încredere, curse la ore convenabile, brand familiar. TAROM face parte din valorile de care românii sunt mândri, însă este perceput ca un brand învechit.
„Oportunitatea TAROM este de a deveni alegerea numărul 1 în topul preferinţelor românilor în ceea ce priveşte liniile aeriene, iar noua campanie urmăreşte să capteze acest moment benefic şi să schimbe imaginea învechită a mărcii spre o companie actuală, modernă, construită pe valori autentice," a precizat, la rândul său, director strategie din partea TAROM, Bogdan Marin.
Dezvoltată în colaborare cu grupul de comunicare Ogilvy, campania „Drumul ne formează, dar destinaţia ne defineşte", care va demar