Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descurcăreţi, demni, necorupţi

Publicat in Dilema Veche, vineri 4 martie 2005 ·

Acum vreo zece ani, eram profesor la Roma. În Occident, care va să zică. Şi, pe deasupra, la prima ieşire de mai lungă durată în "lumea liberă". Inutil să spun că, de la "faza Dinicu Golescu", trecînd prin "etapa Ion Codru Drăguşanu" şi ajungînd la momentul "Din lumea capitalului" (cum se numea o rubrică din presa comunistă în care Occidentul putred era înfierat, anunţîndu-i-se implacabilul sfîrşit), am parcurs toate procesele mentale ale şocului cultural. Am căscat gura la te miri ce, am intrat în ritmul lor de viaţă, am făcut turism cultural şi turism pur şi simplu, le-am citit ziarele, le-am băut cafeaua italieneşte (adică dintr-o sorbitură, precum ruşii vodca), am suferit cînd a căzut lira la bursă, le-am studiat politica & societatea, am participat şi la mitingurile stîngii, şi la ale dreptei, m-am mirat & enervat de cîte ori i-am auzit lamentîndu-se că n-au autostrăzi ca-n Germania şi securitate socială ca-n Austria ("ehe, nu ştiţi voi ce e-n România..."), în fine, pînă la urmă m-am simţit ca acasă. Am trăit vreo patru ani printre "ei", "în stil occidental", cum ar zice presa română de tranziţie. Pe atunci, Italia era zguduită de scandalul "mîinilor curate", ale cărui efecte se mai văd şi astăzi: finanţări ilegale ale partidelor, spălare de bani, comisioane enorme pentru a favoriza anumite contracte, relaţii cu Mafia şi alte asemenea delicte, de care au fost acuzaţi mai mulţi politicieni de vază, au dus la dispariţia Partidului Creştin-Democrat (principala forţă politică a Italiei postbelice), la punerea sub acuzare a doi foşti premieri şi a mai multor parlamentari, la transformarea radicală a scenei politice. "Bulgărele de zăpadă" al anchetelor a ajuns şi la partidele de opoziţie: Partidul Comunist, deja serios zdruncinat ca urmare a căderii "comunismului real", a avut de înfruntat şi acuzaţiile privind unele manevre dubioase nu doar cu banii primiţi di

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 15 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 6 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum o ora
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 39 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°