S-au scurs deja sase luni de guvernare oranj si ceea ce ramane este adevarul rostit de jurnalista Corina Dragotescu, in interviul acordat, cu ceva timp in urma, de presedintele tarii: "Lumea nu traieste numai cu telenovele". Cu alte cuvinte, mai este nevoie si de cresterea nivelului de trai al populatiei, obiectivul fundamental al Aliantei in campania electorala.
Or, in acest sens, dl Traian Basescu nu ezita sa declare multumit ca "Primii pasi s-au facut: cresteri de venituri". Asa o fi, dar se trec sub tacere majorarile de preturi si tarife, de-ajunsese saracul leu ca un "maidanez".
Unul atat de costeliv incat bancherii nostri i-au dibuit slabiciunea si l-au "ingreunat", prilej pentru premier sa recite, la miez de noapte, catrenul: "Se implineste gandul meu,/ Tariceanu si Basescu vin astazi cu Isarescu/ Sa va aduca leul nou, leul greu".
(Nu stiu cine este autorul catrenului, desi, pentru "neobrazarea" de a se trece in fata Capitanului-care-nu-iarta, seful Guvernului va plati curand.) Oricum, decizia denominarii monedei nationale, chiar daca pregatita de mai mult timp, reprezinta castigul major al actualei Puteri. In rest, o searbada si strepezicioasa telenovela. Nesfarsita si dezgustatoare.
O defilare obositoare de "baroni" pesedisti in zanganitul catuselor. A fost arestat Iacobov, "ce mai freamat, ce mai vuiet"! Zile in sir, canalele de stiri n-au prididit sa arunce norodului flamand ciozvarte iacoboviene, tavalite prin sos de trandafiri. Au picat si fratii Iancu, alti "capitalisti" salbatici, intarcati cu petrol din sondele Moldovei.
Cum era de asteptat, ecranele s-au colorat din nou cu figurile "suave" ale malacilor veniti la tribunal sa-si sustina stapanii. In aceasta atmosfera penitenciara, priponirea lui "nea Mischie, nea Mischie, te stie-o Romanie !" n-a ridicat catusi de putin ratingul televiziunilo