Revine, cel putin la nivel de dezbatere, spectrul dictaturii. Aceasta alianta de guvernare intre PD-L si PSD este mult prea puternica, ni se spune, pe baza vaga a unui calcul in procente de reprezentare parlamentara, si a unor scenarii a caror legatura cu realitatea e chiar si mai vaga. Sunt genul de opinii pe care le citesc cu genul de uimire contrariata si amuzament cu care urmaresti pe cineva spunand foarte sobru ca albul e negru.
Realitatea evidenta este ca Romania n-a mai avut inca o guvernare cu premise atat de fragile. Realitatea evidenta este ca n-am avut vreo guvernare care sa starneasca o asemenea opozitie inca dinainte sa inceapa efectiv sa functioneze.
Citesc comentariul colegului meu Dan Selaru, despre alianta care necesita opozitie, intrebarea mea este, da e bine sa aiba opozitie, dar cine anume sustine aceasta alianta? Exista un punct de vedere obiectiv care analizeaza realist alternativele …dar, cum spuneam, realismul isi face cu greu un loc in dezbaterea asta si oricum e un loc marginal. Ideea principala este ca alaturarea acestor doua partide la guvernare pur si simplu nu place. Nu cred ca a fost vreuna pana acum care sa placa tuturor, asa e si normal. Dar nu cred ca a fost pana acum vreuna care sa fie neplacuta pentru atat de multa lume.
Sigur, PNL si sustinatorii lui, care se vad trecuti in opozitie, sunt foarte vocali in a o ataca, asa cum e si de asteptat. La fel stau lucrurile si in cazul UDMR. Dar ceea ce ar trebui spus este ca o opozitie serioasa exista chiar in partidele care au format aceasta alianta, repet, inainte ca ea sa inceapa sa functioneze. E atacata din PSD. E atacata din PD-L. E atacata de cei care ar fi vrut o uniune impotriva presedintelui Basescu. E atacata de cei care ar fi vrut o uniune impotriva PSD. E atacata de cei care considera ca reforma justitiei a mers prea departe. E atacata de cei care con
