Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A decedat Dina Cocea - VIDEO

Publicat in Gandul, marți 28 octombrie 2008 ·

Actriţa Dina Cocea a încetat din viaţă, în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 96 de ani. Cu o săptămână în urmă, actriţa fusese internată la Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca. Luni noapte actriţa a suferit un stop cardiac.

Născută în 1912, Dina Cocea era fiica scriitorului N. D. Cocea şi a actriţei Alice Cocea, la rândul ei fiică a lui Constantin Mille. Studiile şi le-a făcut la Paris, unde a debutat în 1934. Un an mai târziu, Dina Cocea apărea pentru prima oară pe o scenă din România la Teatrul "Comedia" din Bucureşti, în piesa "Adevăratul Iacob". Cele mai multe apariţii ca actriţă le-a avut pe scena Teatrului Naţional. În film a debutat în 1939 în "O noapte de pomină", regizat de Ion Sahighian. "Neamul Şoimăreştilor", "Ştefan cel Mare", "Cantemir", „Aurel Vlaicu” şi "Iancu Jianu" sunt doar câteva alte filme în care actriţa a mai apărut.

În cei aproape 70 de ani de activitate, Dina Cocea nu s-a remarcat doar prin prestigioasa activitate actoricească. Ea a fost şi directoare de teatru şi profesor la facultate şi publicist şi dramaturg. Între anii 1941 şi 1949, a fost director la Teatrul Nostru, o companie înfiinţată de ea, şi la Studioul Teatrului Nostru, după care, în perioada 1952 - 1962, a fost Decan al Facultăţii de Teatru din Bucureşti, iar între 1979 şi 1989, a fost Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale. Din 2001, Dina Cocea a fost Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti. De asemenea, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică i-a acordat actriţei Dina Cocea titlul de Doctor Honoris Causa.

"A jucat în două regimuri, şi înainte şi după 1944... Este unul dintre monştrii sacri ai teatrului românesc” a declarat pentru Mediafax, fostul rector de la UNATC, Florin Zamfirescu, cel care i-a acordat distincţia de Doctor Honoris Causa. „Eu am

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 41 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 42 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°