"Nu există fenomene nenaturale sau supranaturale, ci doar nişte lacune foarte mari în cunoaşterea noastră a ceea ce este natural", spunea astronautul Edgar D. Mitchell.
Telepatia, un fenomen nenatural cât se poate de natural, ca orice fenomen paranormal, a stârnit ştiinţa, obligând-o să formuleze nenumărate ipoteze care să-i explice existenţa. Iată câteva.
Fizicianul american Richard Feynman, unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru fizică, în anul 1965, pentru dezvoltarea electrodinamicii cuantice, presupunea că pozitronii sau tahionii ar putea fi purtătorii unor mesaje telepatice, dat fiind că se deplasează cu viteze foarte mari.
Psihinalistul Carl Gustav Jung susţinea teoria unui univers holografic, ca un ansamblu format din elemente unite printr-o energie necunoscută care face posibilă şi transmiterea de mesaje telepatice.
Australianul Sir John Eccles, unul dintre cei trei premianţi Nobel pentru medicină, în anul 1963, era susţinătorul tezei că sursa undelor telepatice este creierul. El considera că se realizează o comunicare directă între creierele emiţător şi receptor până să ajungă gândul să fie transformat în cuvinte, care sunt transmise, recepţionate apoi şi transformate în impulsuri electrice, biocurenţi ce induc gândul sau mesajul transmis. Se considera că existau în creier microemiţători şi microreceptori care se pot racorda pe frecvenţe înalte, intrând în rezonanţă, astfel putând să transmită informaţii.
Doctor, parapsiholog şi inventator, Andrija Puharich a lucrat cu mai mulţi subiecţi care au dovedit calităţi paranormale. Conform opiniei sale, receptivitatea telepatică este favorizată atât de un exces de ioni negativi, cât şi de o vagotonie moderată ce presupune o mărire a acetilcolinei şi o stimulare a sistemului nervos parasimpatic însoţită de o plăcută senzaţie de relaxare. Această stare s-ar putea induce artificial
