Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist braşovean, cel mai bun din lume la Judo

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 aprilie 2007 ·

De cinci ori consecutiv, comisarul şef Constantin Gotcă (foto), din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, a reuşit să aducă României medalia de aur la Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi Pompierilor. Ediţia din 2007 s-a desfăşurat luna trecută în oraşul Adelaid, din Australia de Sud. Peste 12.000 de participanţi au concurat la diferite secţiuni. Concursul se desfăşoară o dată la doi ani în diferite colţuri ale lumii, competiţia fiind organizată din 1956.

Categoria 100 kilograme Grand Master

Braşoveanul Constantin Gotcă este campion absolut la categoria sa. Din 1999, când a participat pentru prima oară la concursul ce s-a desfăşurat în Stokholm, comisarul braşovean a câştigat fiecare ediţie de până acum. „În 1999 am fost pentru prima oară la această competiţie care, în engleză, se numeşte World Police Fire Game. În 2001, concursul s-a ţinut în Indianapolis. În 2003, am câştigat o medalie şi la ediţia din Barcelona. Doi ani mai târziu, în 2005, am luat medalia de aur în Quebec, iar anul acesta am marele premiu la Adelaid. Ştiu deja că următoarea ediţie a campionatului Mondial va avea loc la Vancuver. La ediţia din acest an am fost, în total, şapte români. Pot spune cu aproximaţie că au fost concurenţi din peste o sută de ţări, competiţia având o popularitate foarte mare. Noi am început să participăm foarte târziu, pentru că nu plăteam taxa de participare care se achită pentru a intra în concurs. Pentru cei care nu ştiu, Campionatul a avut loc în perioada 16-25 martie, iar concursul pe care eu l-am câştigat la categoria 100 kilograme Grand Master, pe 22 martie”, ne-a declarat Constantin Gotcă.

A fost mai greu să facă rost de viză decât să câştige

Comisarul braşovean este un adversar de temut şi extrem de respectat de colegii de breaslă din multe colţuri ale lumii. Constantin

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 29 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut

HotNews acum 2 ore
PSG nu va mai juca pe teren propriu în acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost învinsă pe teren (scor 1-3), dar la finalul meciului a pr

Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României

Mediafax acum 22 minute
Astfel, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească. Încălcarea regulilor poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului,

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°