Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom amână decizia finală privind traseul South Stream

Publicat in Adevarul, luni 8 februarie 2010 ·

Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, şi ministrul rus al Energiei, Serghei Şmatko, ar fi trebuit să viziteze România şi Bulgaria în luna ianuarie pentru a discuta cu oficialii acestor ţări pe tema rolului pe care acestea îl vor juca în proiectul South Stream, însă niciuna din vizite nu s-a concretizat.

Presa rusă scria în decembrie că cei doi oficiali ruşi vor discuta la Bucureşti şi Sofia în ianuarie pe tema dezvoltării South Stream pe teritoriul României şi Bulgariei, urmând ca o decizie finală să fie luată în funcţie de interesul acestor ţări faţă de proiectul gazoductului rusesc.

Potrivit traseului iniţial al South Stream creionat de ruşi, conducta va trece prin Marea Neagră până în Bulgaria, însă acest stat ar putea fi înlocuit cu România dacă va da un răspuns negativ sau dacă întârzie cu un răspuns concret.

Poziţia oficială a României cu privire la proiectul South Stream este că prioritatea ţării noastre rămâne Nabucco, gazoductul considerat concurent celui rusesc, dar vom acorda tot sprijinul necesar ruşilor pentru realizarea conductei, potrivit ministrului Economiei, Adriean Videanu.

De cealaltă parte a Dunării, noul guvern de la Sofia întârzie să dea un răspuns concret privind implicarea sa în trei proiecte energetice majore care vizează colaborarea cu Rusia: South Stream, oleoductul Burgas-Alexandropolis şi noua centrală nucleară de la Belene. Ministrul rus al Energiei, Serghei Şmatko, a anunţat că va avea discuţii în ianuarie cu omologul său, Traicho Traikov, pe aceste teme.

Într-un interviu acordat publicaţiei Southeast European Times la mijlocul lunii ianuarie, Medvedev spunea că România şi Bulgaria pot face parte amândouă din proiect, în acest caz conducta care va trece prin România fiind o ramificaţie a părţii continentale, care va începe din Bulgaria. În condiţiile în care Bulgaria întârzie cu un răspuns, Me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 37 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°