Vă mai amintiţi de volumul „Vechituri” scris de Radu D. Rosetti? Ei bine, „vechitura” mea mi-a mai dat o lecţie. În paginile ei am descoperit o mică istorioară despre Hora Unirii: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”.
Versurile sunt scrise de Alecsandri. Melodia a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher cu doi ani înainte de înfăptuirea actului istoric, dar a şi luptat alături de boierii ţării pentru izbândirea visului, învăţând lăutarii munteni şi moldoveni s-o cânte şi s-o răspândească, chiar în pofida Domnitorului Mihalache Sturza, care, după cum se ştie, era pentru „status quo”.
Adică, pentru Unire, printre alte metode de luptă s-a folosit şi acest Manifest muzical. Sentimentul nevoii de a fi toţi românii laolaltă a fost crescut încet, încet şi pe la sindrofiile boierilor, prin cârciumi (oare?), pe la nunţi sau pe la baluri. Parcă şi văd taraful lui Ochi Alb (foarte frumos redat de artistul Carol Pop de Szathmary, într-o acuarelă pe la 1860) mergând prin Târgul Bucureştilor, pe la vreo reuniune şi cântând cu drag Hora Unirii Principatelor.
Vă mai amintiţi de volumul „Vechituri” scris de Radu D. Rosetti? Ei bine, „vechitura” mea mi-a mai dat o lecţie. În paginile ei am descoperit o mică istorioară despre Hora Unirii: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”.
Versurile sunt scrise de Alecsandri. Melodia a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher cu doi ani înainte de înfăptuirea actului istoric, dar a şi luptat alături de boierii ţării pentru izbândirea visului, învăţând lăutarii munteni şi moldoveni s-o cânte şi s-o răspândească, chiar în pofida Domnitorului Mihalache Sturza, care, după cum se ştie, era pentru „status quo”.
Adică, pentru Unire, printre alte metode de luptă s-a folosit şi