În cazul „Începutului", lucrurile stau exact invers. Trailerul nu e nici pe departe atât de reuşit pe cât este întregul, care cu siguranţă va rămâne în istoria celei de-a şaptea arte, chiar mult mai bine poziţionat decât mult comentatul, aşteptatul şi afectatul „Avatar". El nu e în 3D, dar pare mai izbutit decât oricare dintre aceste noi invenţii, pentru că de fapt mintea noastră vede (dacă are ce) tridimensional, iar atunci când scenografia este realmente fabuloasă, nu mai e nevoie de adjuvanţi, ca să te bucuri de o adevărată capodoperă arhitecturală a visului. Pentru că despre asta este vorba. Cum poţi pătrunde în reveria cuiva, în aşa fel încât să îi induci gânduri, principiul de bază, de altfel, al hipnozei, acea stare între veghe şi somn, provocată, prin sugestie, de mari experţi. Pelicula debutează alb-negru ca să ne inducă în eroare şi mai tare. Sau poate ca să ne trezească amintiri şi să ne întoarcă în timp, ca pe nişte avizaţi cinefili ce suntem, către producţiile de început ale lui Hitchcock şi mai apoi, gradat, şi către cele color.

Lucrurile nu sunt deloc simple atunci când începi să stăpâneşti nu numai minţile oamenilor, ci şi lumile, chiar şi pe cea de Apoi. Obsesia personajului lui Leonardo DiCaprio este o femeie puternică şi fascinantă, despre care e greu să spui unde sălăşluieşte. Regizorul Christopher Nolan i-a încredinţat rolul unei franţuzoaice, care a fost, nu de mult, Edith Piaf - Marion Cottilard, şi, din nou, ca să ne stârnească memoria, apelează la o melodie arhicunoscută şi tulburătoare „Je ne regrette rien" a aceleiaşi La Môme. Spectaculos este visul în vis, care şi el are conotaţii de paranormal, căci este un text al straniului Edgar Allan Poe, chiar dacă nu este citat ca atare. Ca să-şi asigure credibilitatea şi un public necondiţionat, acelaşi realizator, scenarist şi coproducător a apelat şi la impecabilul Michael Caine,