Nu cer unui megaloman să-mi explice de ce e megaloman. Nu cer explicaţii unuia care, de cum deschide gura, emite că "toţi sînt ticăloşi". Nu mă interesează de ce unul poate spune răspicat că "mie nu-mi place Cehov". Nu cer explicaţii celor care discută numai despre mîncare şi obiecte. Nu pretind celui care, de cum mă vede, zice, prompt, că mă admiră, să mă lămurească de unde-i vine graba asta. Nu deschid gura cînd unul mă bate sănătos pe umăr şi mă asigură că nu m-am schimbat deloc. Nu-l întreb pe un orgolios de ce nu e şi inteligent. Nu cer explicaţii celui inflexibil în ideea conform căreia "totul e un rahat". Nu solicit o clarificare din partea celui care alternează sistematic indignarea cu lamentaţia. Nu voi întreba niciodată o femeie de ce mă face de egoist, de insuportabil, de caraghios, de idealist, de comod, de-dus-la-balamuc şi - mai ales - de drăguţ. De asemenea: Nu-i voi cere tipului care o ţine una şi bună că evreii, cu banii lor şi cu doi de i, conduc lumea, să-mi explice de unde a scos el asta, cînd eu, ca să spun aşa... Nu cer nici unui pesimist sau optimist să-mi explice pe ce se bazează. Nu-i voi cere nici unui prieten, dacă îmi este prieten, să-mi spună pentru ce a făcut, ieri, o lungă insomnie. Nu-i voi cere niciodată unui om care plînge amănunte. Nu voi fi nicicum tranşant cu vecinul ăsta, să-l întreb, măcar în lift: "De ce nu-mi răspunzi, bre, la bună ziua?". La rîndul meu, nu suport să mi se ceară explicaţii la: Cum de-ai putut să cînţi "Internaţionala"? Cum de ţi-au plăcut, de mic copil, idioţii ăia de Stan şi Bran? Cum de n-ai văzut în viaţa ta Parisul? Şi nici Londra!? Şi nici Berlinul...!? (Răspund scurt: "...şi nici Rejkjavik-ul!" Cum de nu poţi deschide niciodată gura în favoarea ta? Cum de poţi fi atît de laş, încît n-ai trîntit în viaţa ta o uşă în nasul cuiva? De ce nu apari la televiziune? De ce nu dai interviuri? De ce eşti permanent