Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La pământ! New York Giants şi Washington Redskins au început sezonul cu trei eşecuri

Publicat in Pro Sport, luni 23 septembrie 2013 ·

Patru echipe cu pretenţii din NFL au un început slab de sezon. Cel mai prost au început New York Giants şi Washington Redskins, ambele formaţii pierzând primele trei meciuri.

*Giants se află la cel mai slab start de sezon după ultimii ani, înregistrând cea mai dură înfrângere din mandatul lui Tom Coughlin, scor 0-38 pe terenul Carolinei Panthers

*Şi Washington Redskins a ajuns la trei eşecuri în trei meciuri, după ce RGIII nu îşi revine

În urmă cu două sezoane, New York Giants (0-3) se încorona campioană în NFL pentru a doua oară în doar cinci sezoane. Însă de atunci soarta new-yorkezilor a început să o apuce pe o pantă descendentă. Sezonul trecut, echipa lui Tom Coughlin a ratat play-off-ul, după un sezon victorios. Iar în actualul sezon, ”uriaşii” continuă să aibă mari probleme! Au avut un start de sezon catastrofal, cu trei eşecuri în primele trei meciuri. Cel mai rău au pierdut aseară, pe terenul Carolinei Panthers (1-2), scor 0-38! A fost atât cea mai mare victorie din istoria francizei din Carolina, înfiinţată în 1993, cât şi cea mai rea înfrângere din cariera lui Tom Coughlin pe banca lui Giants! În plus, Eli Manning a fost pus la pământ de şapte ori de defensiva lui Panthers, în timp ce Cam Newton a aruncat pentru 223 de yarzi şi 2 touchdownuri! ”Credeam că putem fi competitivi. Ne-am înşelat. Şi acum suntem o echipă disperată”, a spus Justin Tuck, defensive end-ul lui Giants.

După accidentare, Robert Griffin nu şi-a revenit la forma care l-a consacrat

Griffin, fără nerv

Un început slab de sezon îl are şi Washington Redskins (0-3). Echipă care a prins play-off-ul în sezonul trecut, Redskins are probleme. Motivul? Evident, quarterbackul Robert Griffin III. Care a revenit la începutul sezonului după o ruptură de ligamente încrucişate suferită sezonul trecut, dar care nu poate, ce

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 10 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°