Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa auto marchează încă un minus de 40% în primul semestru

Publicat in Ziarul Financiar, marți 13 iulie 2010 ·

Înmatriculările de autoturisme noi s-au redus cu 42% în prima jumătate a anului, ajungând la circa 37.000 de unităţi, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. În intervalul analizat doar mărcile Infiniti şi Chevrolet au reuşit să marcheze o creştere de 30,7% (la 17 unităţi) şi respectiv de 2,43% (la 1.898 unităţi). În primul semestru mărcile de volum au continuat să înregistreze scăderi, astfel că au fost înmatriculate 11.712 unităţi Dacia (-37%), 7.427 VW (-40,8%), 3.139 Renault (-37%) şi 2.492 unităţi Ford (-31%). Potrivit statisticilor, în luna iunie 2010 înmatriculările de automobile noi s-au redus cu -6,5%, 10.285 de unităţi. Cu cele mai multe unităţi vândute (aproximativ 3.400) în luna iunie, Dacia a fost lider de piaţă, cu o cotă de 33,4%. Pentru modelul Duster au fost înmatriculate 504 unităţi în luna iunie. În segmentul de lux în iunie a fost înmatriculat primul model Rolls Royce (foto) din ultimele 18 luni. Tot în iunie Ferrari a livrat 3 modele.

Înmatriculările de autoturisme noi s-au redus cu 42% în prima jumătate a anului, ajungând la circa 37.000 de unităţi, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. În intervalul analizat doar mărcile Infiniti şi Chevrolet au reuşit să marcheze o creştere de 30,7% (la 17 unităţi) şi respectiv de 2,43% (la 1.898 unităţi). În primul semestru mărcile de volum au continuat să înregistreze scăderi, astfel că au fost înmatriculate 11.712 unităţi Dacia (-37%), 7.427 VW (-40,8%), 3.139 Renault (-37%) şi 2.492 unităţi Ford (-31%). Potrivit statisticilor, în luna iunie 2010 înmatriculările de automobile noi s-au redus cu -6,5%, 10.285 de unităţi. Cu cele mai multe unităţi vândute (aproximativ 3.400) în luna iunie, Dacia a fost lider de piaţă, cu o cotă de 33,4%. Pentru modelul Duster au fost înmatriculate 504 unităţi în

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 18 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 54 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 12 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°