De cum s-au aflat rezultatele turului doi, Traian Băsescu a anunţat cu entuziasm o primă şedinţă cu noii primari de sector. Noaptea tîrziu! Firesc, şedinţa s-a amînat, lăsînd seara în seama şampaniei. Cu mai mulţi nervi sau mai puţin cvorum, în toată ţara s-au constituit consilii, s-au semnat pacturi şi s-au parafat alianţe locale, animate de interese obscure. Liberalii le-au sancţionat, umaniştii şi PRM le-au încurajat. Foştii primari (perdanţii) au recurs la represalii umorale, dar ne/semnificative. Cu aceeaşi admirabilă grăbire s-au anunţat deja cîteva iniţiative administrative. Ba o asfaltare, ba o restructurare, ba o canalizare. Nimic amplu, dar nici nu trebuie să aşteptăm minuni în trei săptămîni. Răspunderea unui primar e uriaşă oriunde, darmite în localităţile mari din România - canalizări, investiţii, pieţe, şcoli, energie, case, căldură, protocol, cultură şi alte drăcii. Către primar se înalţă speranţele săracilor, ale investitorilor, locatarilor, pietonilor, elevilor, ţiganilor, nebunilor. Asta face ca ocupaţia de primar să aibă un orizont limitat. Probleme multe şi diverse, care-l obligă pe omul cu tricolor să le atace pe măsură ce-i ajung pe birou. Primarul român este un pompier - sare cu tulumba unde arde mai tare! Statele Unite, ţară fără tradiţii şi istorie (apud I. Iliescu) de la care, implicit, nu avem ce învăţa, a introdus în administraţia locală o abilă separaţie a puterilor. Acolo (nu chiar în toate statele), primarul ales (mayor) răspunde de evoluţia strategică a localităţii, pe cînd gestionarea curentă a maşinăriei municipalităţii îi revine unui specialist care se numeşte city manager. Acesta e angajat prin concurs, fiind şcolarizat (la nivel universitar!) în managementul canalizărilor, colectării gunoiului şi altor asemenea. Lucruri aparent banale, dar care pot duce o comunitate de la prosperitate la dezastru. Sau invers. În timp ce cit