Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a avut o întâlnire cu Excelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, unde a fost abordat Mecanismul de Cooperare şi Verificare despre care diplomatul a spus că tot "exerciţiul trebuie să se deruleze într-o logică de cooperare şi nu de control", potrivit Mediafax.
În cadrul discuţiilor, care au avut loc joi, ambasadorul Franţei a ţinut să sublinieze excelenta cooperare judiciară dintre cele două state. "Astfel, în cadrul discuţiilor pe care le-a purtat cu magistraţii francezi, aceştia şi-au manifestat aprecierea faţă de profesionalismul colegilor români", precizează Ministerul Justiţiei (MJ).
Sursa citată notează că faptul că în ultimii ani, numărul comisiilor rogatorii a crescut substanţial. În egală măsură, a fost apreciată şi activitatea magistraţilor de legătură din cele două state,
"Cu privire la funcţionarea MCV, susţine sursa citată, oficialul francez a precizat că tot exerciţiul trebuie să se deruleze într-o logică de cooperare şi nu de control. Ultimul raport a marcat o serie de progrese faţă de Raportul din vară, iar acest trend trebuie păstrat de autorităţile române. În acest context, ministrul Justiţiei a menţionat că o implicare mai mare a Comisiei Europene şi a statelor membre UE, în virtutea laturii de cooperare ar aduce plus valoare activităţii instituţiilor din România, cu atribuţii în îndeplinirea obiectivelor MCV", se arată într-un comunicat al MJ, postat pe site-ul instituţiei.
Într-un interviu recent, la Digi24, ambasadorul francez a recunoscut că deşi iniţial "C-ul" din MCV venea de la "Cooperare", în prezent e vorba mai mult de un Control.
"Ştim că România nu e de acord cu legătura între MCV şi Schengen, dar nu poţi împiedica opiniile publice şi decidenţii europeni să facă această legătură. Cred însă că există o neînţelegere şi poate chiar o ipocrizie şi aici aut