Literatura, spre deosebire de alte arte precum muzica sau filmul, este promovată mult mai greu, mai ales atunci cînd vorbim despre literatura ţărilor Europei de Est. Rescrierea acestei „hărţi“ imaginare a literaturii este una dintre exigenţele majore ale perioadei de după căderea Cortinei de Fier. Aceasta şi-au propus şi organizatorii primei ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti, care s-a desfăşurat între 29 şi 31 octombrie la Muzeul Ţăranului Român. Lansarea unui festival de literatură în care scriitorii români pot comunica şi stabili legături cu scriitorii ce aparţin literaturilor din ţările vecine devine din ce în ce mai promiţătoare, dacă ne gîndim că ambele categorii de autori încearcă rescrierea unui trecut asemănător(„de-geografizat“) care, prin jocul infinit de perspective al literaturii, poate da naştere unei noi sensibilităţi est-europene. Prima ediţie a acestui festival îşi propune extinderea funcţiei de comunicare a literaturii prin iniţierea unui dialog real între scriitorii Europei de Est. Eastern Promises, tema primei seri a festivalului a avut o dublă semnificaţie. Pe de o parte, aceasta presupune ceea ce scriitorii din Est promit publicului occidental şi, pe de altă parte, ceea ce publicul cititor de literatură din Vest descoperă în spaţiul literar răsăritean. Dacă înainte de 1989 graniţele reprezentau, în conştiinţa colectivă, o formă a totalitarismului, perioada imediat următoare se caracterizează printr-o atitudine opusă, tendinţa, care devine transparentă şi în literatură, este aceea de a estompa graniţele geografice. Coloratura unui anumit spaţiu va fi „rescrisă“ în literatură de un scriitor ce nu mai aparţine unui loc sau unei naţiuni. Pentru prima dată, asistăm la dispariţia unuia dintre miturile cele mai influente din istoria literaturii. Nimic din ceea ce obişnuiam să numim un „scriitor naţional“ nu mai poa