Ca în glossa eminesciană, timpul veştejeşte gloria Balcicului din fostul Cadrilater românesc.

Acum şapte-opt decenii, în Noaptea de Înviere, celebrul artist liric Niculescu-Goangă intona "Hristos a Înviat" la biserica din deal a Balcicului. Vocea lui ajungea până la ţărmul mării. În Balcicul anului 2009, două coruri s-au suprapus, cântând în română şi bulgară, într-un oraş care, în loc să învie, dispare în anonimat.

La aproape 70 de ani de la momentul în care elita culturală şi politică a României lăsa în urmă Balcicul - cu toate visele şi speranţele acoperite de pânze albe, asemeni mobilei de lux, pentru a nu fi atinse de praful istoriei -, o altă generaţie de români romantici şi boemi simte frustrarea pierderii unui teritoriu al reveriei...

Balcicul romantic, cu străzile lui şerpuitoare, străjuite de case vechi, cu arhitectură tipic balcanică, pitorescul oraş pe care l-am regăsit, noi, românii, cu atâta impetuozitate, în anii '90, Balcicul care mai păstra ceva din lumina unei pânze de Francisc Şirato se aneantizează. Ireversibil...

Cele două-trei sute de români care au ales să petreacă Sărbătorile Pascale în ur-bea a cărei marcă este şi astăzi Castelul Reginei Maria au avut parte de o surpriză neplăcută: au găsit oraşul transformat într-un şantier care pune în umbră imaginea clasică a Balcicului. În prima linie, la malul mării, se înalţă impersonale imobile (pentru hoteluri sau clădiri administrative) care nu doar că nu se potrivesc arhitectural locului, dar chiar "iau faţa" vechilor şi cochetelor case interbelice.

TRISTE CONSTATĂRI

Casa colonelului Racoviceanu, pe care stă scris şi astăzi, în româneşte, un vers celebru de Eminescu, înfruntă cu greu "vânturile, valurile" timpului, sprijinită de proptele de fier beton şi înconjurată din trei părţi de un hotel construit doar pentru a aduce profit. O