Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate, miercuri, în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament, după decizia CCR privind neconstituţionalitatea unor articole, scrie Mediafax. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, cele două legi.
Legea privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede, la articolul 1, că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor sau indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţiii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar. În situaţia în care din aplicarea acestor prevederi rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei. Prevederile se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii.
Prin votul de marţi al Parlamentului, au fost eliminate din această lege dispoziţiile articolului 9, referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor şi a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei, prevederi declarate neconstituţionale.
Raportul comisiilor juridice întocmit după reexaminarea legii echilibrului bugetar în acord cu decizia CC, prin care se elimina articolul referitor la reducerea pensiilor cu 15%, a fost votat în plenul Camerelor cu 321 voturi "pentru" şi 2 "împotrivă".
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor stipulează că, la data intrării în vigoare a