- Nu vreţi să-mi cumpăraţi oile?
- !?...
- Şi stîna...? Vînd ieftin, că eu nu mai am ce să fac cu ele!
- Păi de ce? - încerc eu să mă arăt curios şi compătimitor.
- Păi, nu vedeţi ce ne-au făcut ăştia cu reglementările lor? Nu mai poţi să creşti o oaie, nu mai ai cum să vinzi brînză, ce vreţi să mai fac? Poate dvs. aveţi mai mulţi bani, să faceţi ce cer ăştia... sau poate ştiţi pe cineva, că eu m-am săturat!
Şi urmează o ploaie de înjurături la adresa Europei şi a funcţionarilor săi de la Bruxelles, de la noi şi de aiurea.
Povestea s-a petrecut în urmă cu cîteva săptămîni la Sălişte, cînd coboram într-o duminică din Mărginimea Sibiului. Ciobanul cu pricina bea o bere la masa alăturată - poate mai multe... - şi intra în vorbă cu unii şi cu alţii. Era, după toate aparenţele, foarte supărat. Şi, tot după toate aparenţele, avea destule motive să fie aşa. De asemenea, nu era singurul. Pe unii dintre aceşti ciobani i-am văzut şi noi, cu toţii, la televizor. Brusc, fără nici un avertisment, li s-a spus că nu mai au voie să facă ceea ce ştiau ei să facă din moşi strămoşi, că toate practicile lor de care erau mîndri (şi, mai ales, care le aduceau o groază de bani!), nu mai sînt bune, ba chiar sînt interzise cu desăvîrşire. Cine spune asta? Păi, nişte noi tovarăşi, de la Bruxelles, de data aceasta...
La plecarea mea din Sălişte, în jurul ciobanului cu pricina se adunaseră deja mai mulţi, vociferau şi înjurau Uniunea Europeană şi oamenii săi, economia de piaţă şi regulile sale. Semăna cu o manifestaţie antimondialistă in nuce. "Antimondialismul vine în Carpaţi!" - îmi zic eu, amuzat. Apoi adaug, tot pentru mine: "Uite că a ajuns şi ţăranul român să fie, fără să ştie, de Ťstînga»!". Nu poţi să nu te întrebi, în asemenea cazuri, qui prodest?
Desigur, este şi multă prostie şi incompetenţă în toată această poveste. Dar nu e doar
