Pe 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare un nou regulament, care pune în ordine activitatea dealerilor primari, cele 12 bănci ce licitează pentru titlurile statului. Un astfel de act era necesar ca să înveţe instituţiile de credit să împrumute Ministerul Finanţelor Publice (MFP) la orice preţ, cât de mic. Cu alte cuvinte, BNR a decis în loc să se ocupe să aducă dobânda la “temperatura” pieţei, să impună băncilor o serie de condiţii pentru a-şi păstra privilegiul de dealer primar. De pildă, dealerii trebuie să adjudece la licitaţiile MFP, într-un an, minimum 3% din titlurile emise, să achiziţioneze 2% în nume propriu şi să tranzacţioneze pe piaţa secundară cel puţin 3% din volumul acesteia. Dealerii vor fi evaluaţi, putând obţine maximum 40 de puncte pentru activitatea pe piaţa primară, 50 pentru cea de pe piaţa secundară şi 10 pentru criterii calitative. La evaluare se va ţine cont şi de rata de acceptare a randamentelor. Adică, aceia care solicită dobânzi mari, de neacceptat pentru Finanţe, vor fi depunctaţi, iar cei care pretind preţuri mici vor fi premiaţi, putând să intermedieze emisiuni de obligaţiuni româneşti pe pieţele externe.

Din câte se observă e posibil să avem la un moment dat dealeri primari nerezidenţi, pentru că o instituţie bancară care atrage depozite de pe piaţa românească trebuie să fie atentă să nu intre în pierdere la operaţiunile cu titluri, ca urmare a dobânzilor mici oferite de stat. Pe când, o bancă nerezidentă - care are resurse atrase la 1% de pe piaţa vestică - vinde valută, cursul merge în jos, se acoperă printr-un contract forward de riscul valutar, plasează leii în titluri, unde şi aici scad dobânzile la momentul achiziţiei, şi la urmă se vede - după revenirea cursului şi dobânzilor la nivelul iniţial - că pierd dealerii secundari care nu-şi dau seama de trend. Şi mai sunt penalizaţi, fireşte, şi cei care finanţează economia r