Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Procurorul şpăgar vrea la pensie

Publicat in Adevarul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Procurorul Alexandru Kiss, fostul şef al secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, aflat în arest preventive, cere pensionarea.

Pe ordinea de zi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de joi se află cererea formulată de Kiss prin care solicită eliberarea din funcţie, prin pensionare. Alexandru Kiss a fost trimis în judecată la începutul lunii ianuarie de procurorii DNA pentru luare de mită.

Procurorii au reţinut că în zilele de 9 şi 15 decembrie 2009, în calitate de procuror-şef, Kiss a pretins unui denunţător suma de 4.000 lei (în două tranşe) pentru ca în schimb să-i restituie o serie de obiecte reprezentând probe materiale într-un dosar instrumentat de acesta, în care denunţătorul fusese trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, între care şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

DNA preciza într-un comunicat că banii au fost primiţi în două tranşe, la datele de 15 şi 18 decembrie 2009, zi în care inculpatul a fost prins în flagrant după primirea sumei de 2.000 de lei.

De asemenea, la datele de 9 şi 18 decembrie 2009, inculpatul a înlocuit o parte din aceste corpuri delicte cu produse asemănătoare de serie, ajutându-l astfel pe denunţător să îngreuneze sau să zădărnicească judecata prin punerea instanţei în imposibilitatea de a confisca bunurile originale ce constituie obiectul material al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

DNA mai menţiona că în urma acţiunii de prindere în flagrant delict, la data de 19 decembrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Alexandru Kiss iar în conformitate cu prevederile legale, Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat arestarea acestuia, care a fost dispusă de Curtea de Apel Braşov pe o perioadă de 30 de zile.

Dosarul a fost înaintat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 10 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 20 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°