Liderii europeni au semnat de curând Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța in UE. Cum se potrivește acesta în cadrul dinamicii gestiunii crizei zonei euro și a reformei guvernanței? Tratatul priveste guvernanța Uniunii Europene, cea a zonei euro în principal si se focusează pe întărirea disciplinei fiscale2; el trebuie judecat împreună cu pachetul legislativ („six pack”), pe care Parlamentul European l-a aprobat anul trecut și cu strategia Europa 2020. Însă, există aspecte majore neclare în aceasta noua arhitectura. Tratatul poate fi un pas concret spre construirea unei uniuni monetare solide fiind de notat faptul ca Angela Merkel, cancelarul german, a subliniat nevoia de adancire a integrării politice. De asemenea, Tratatul a oferit un puternic alibi interventiilor energice ale Bancii Centrale Europene (BCE), în ipostaza de creditor de ultimă instanță. Totodată, el poate domoli temerile in rândul politicienilor și electoratului german, că banii sunt direcționați către un abis fără sfârșit. Dar există numeroase aspecte neclare cu privire la modul în care aadancirea integrării poate avea loc. In plus, poate „incrementalismul” sa fie o metodă de gestionare a cizei si reforma eficientă, dacă piețele pun presiune în mod constant? De aceea, factorii de decizie ar trebui să prezinte lucrurile într-un mod mai transparent.
Tratatul și gestiunea crizei
Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, subliniază că tulburările din zona euro s-au mai potolit în ultima perioadă, stare validată de o serie de semne, intre care diminuarea spreadurilor titlurilor de stat. Însă, acest fapt este datorat, în primul rând, operațiunilor de refinanțare pe termen lung (trei ani) ale BCE, prin care s-a injectat masiv capital în sectorul bancar european, la o dobândă de doar 1%. Fără aceasta, situația din zona euro și de pe piețele globale ar fi fost mu