Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JPMorgan, investigată pentru că ar fi angajat copiii unor oficiali chinezi ca să obţină afaceri

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 18 august 2013 ·

Autorităţile federale din SUA au deschis o investigaţie de dare de mită împotriva grupului JPMorgan, pentru a clarifica dacă banca americană a angajat copii ai unor importanţi oficiali chinezi pentru a obţine avantaje de afaceri în China, potrivit unui document ajuns în posesia New York Times.

Într-un astfel de caz, JPMorgan l-a angajat pe fiul unui fost şef al autorităţii de reglementare financiară din China, care conduce în prezent conglomeratul fianciar de stat China Everbright Group, arată documentul. După ce l-a angajat pe fiul şefului China Everbright, JPMorgan a obţinut mai multe contracte de la conglomeratul chinez, inclusiv pentru consiliere în privinţa unei emisiuni de acţiuni.

Biroul din Hong Kong al JPMorgan a angajat-o şi o fiică a unui fost oficial chinez de la compania de construcţie de cale ferată. Oficialul a fost arestat ulterior pentru primirea de mită la acordarea de contracte.

Angajarea fiicei respectivului oficial a avut loc într-un moment "potrivit" pentru JPMorgan, când compania de cale ferată se afla în procesul de selecţie a unui consultant pentru listarea la bursă. Cu sprijinul JPMorgan, compania a atras cinci miliarde de dolari de pe bursă în 2007.

Obiectivul investigaţiei, derulate de Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA, nu a fost dezvăluit până în prezent, iar JPMorgan a făcut doar o reverire vagă în raportul trimestrial depus la bursă în august. Raportul notează o cerere a comisei pentru informaţii pivind angajarea unor persoane la divizia din Hong Kong şi relaţiile cu anumiţi clienţi.

Un purtător de cuvânt al JPMorgan a declarat că grupul a prezentat informaţii despre caz în raportul transmis bursei, în timp ce reprezentanţi ai companiei de cale ferată şi ai Everbright Group nu au putut fi contactaţi, notează New York Times.

Companiile occidentale au recurs la strategii agresive de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 4 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 6 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 11 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 33 minute
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 4 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 11 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 7 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°