Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Nu cred că lui Băsescu îi trebuie consilier să se joace pe FB

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că şeful statului, Traian Băsescu, este un bun comunicator, scrie Mediafax.

El a precizat că îl apreciază ca politician şi că îl cunoaşte de când era student, iar Traian Băsescu ministru al Transporturilor.

Zgonea a mai spus apreciază foarte mult simţul umorului de care dă dovadă Traian Băsescu, precum şi viteza cu care acesta i-a răspuns la problemele pe care le-a ridicat referitoare la cheltuielile de personal ale Administraţiei Prezidenţiale.

"Sunt frământat pentru că domnia sa este un foarte bun comunicator şi a demonstrat că, chiar şi atunci când e mai liniştit aşa şi spune că preşedintele Băsescu coabitează, este un jucător politic şi un foarte abil comunicator. În 2004 cheltuielile de personal au fost 5,3 milioane de lei, dar în 2013 sunt 10,38, la 203 persoane. Deci mai puţine persoane cu 17, dar s-au dublat cheltuielile de personal", a spus Zgonea.

Citeşte şi Zgonea: Preşedintele Băsescu ar trebui să-şi facă un pic de curăţenie şi la dânsul în ogradă

El a arătat că, deşi a avut dublate cheltuielile de personal la Administraţia Prezidenţială, Băsescu a ştiut să comunice abil pe această temă.

"Abilitatea de a comunica este importantă pentru un politician şi eu apreciez foarte mult şi simţul umorului şi viteza cu care domnia sa a răspuns", a spus Zgonea.

El a menţionat că Băsescu nu i-a răspuns, însă, şi la cea de-a doua chestiune, referitoare la plătirea unui consilier prezidenţial pentru "a se juca" pe Facebook.

"Dacă e bine să plăteşti un consilier prezidenţial din bani publici ca să joace pe Facebook, domnia sa a uitat să-mi răspundă. Eu cred că azi, în România, un preşedinte al unui stat european, un om pe care eu îl apreciez ca politician şi pe care-l cunosc de când eram student şi el era ministrul Transporturilor, nu cred că trebuie să plătea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 20 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 36 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 6 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°