Chiar dacă în editoriale anterioare mi-am dat singur în vileag certitudinea personală, anume că şansele lui Crin Antonescu de a mai accede vreodată la funcţia de şef de stat s-au îndepărtat definitiv de liderul liberal, voi proceda aici la o forţare de notă: în loc de Crin Antonescu voi folosi, pe tot parcursul, apelativul "Dl. Preşedinte".
Nu pentru că m-am răzgândit între timp, ci pentru a-i reaminti celei mai triste figuri a liberalilor cât de mic a dovedit că este în raport cu poziţia pe care a vânat-o cu isterie în loc de pragmatism.
Aşadar, incapacitatea flagrantă a Dl. Preşedinte de a se adapta la rigorile pe care le impun pe de o parte conducerea unui partid, pe de alta rolul de aspirant oficial la funcţia supremă în stat nu doar că îl vor compromite grav ca om politic, dar prezintă deja risc ridicat de contaminare şi pentru angajamentele asumate împreună cu partenerii politici.
Că-şi fredonează singur partitura sau că i-o trimite "Felix" zilnic, prin poşta de dimineaţă, Dl. Preşedinte ar trebui să ştie, dar cine oare să i-o spună?, că strategia şi ieşirile sale publice l-or fi apropiat de căpuşa PC, dar au început să-l îndepărteze vizibil de forţa motrice PSD.
În ciuda asigurărilor date de ochii lumii, ţesătura USL pocneşte aproape săptămânal în puncte-cheie. Pentru Dl. Preşedinte, şi acum ne apropiem de titlul acestui articol, testul suprem îl va constitui tocmai acel moment în care tensiunile şi răzmeriţele din interiorul USL, dar mai ales din PNL, vor atinge masa critică pentru a antrena turbulenţe din mai multe direcţii concomitent.
Dacă pe unii situaţiile-limită îi propulsează, pe Dl. Preşedinte asemenea circumstanţe îl pot pune la pământ pentru că stăpânirea de sine şi justa apreciere a proporţiilor sunt pârghii esenţiale pe care un lider trebuie să le aibă în bagajul cu care a plecat la drum, iar asta timp de 24 de ore d
