Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşan: "Îmi dădeau lacrimile când jucam pentru Naţională"

Publicat in Romania Libera, vineri 30 iulie 2010 ·

Singurul jucător român care a evoluat în NBA, Ghiţă Mureşan, s-a întors la Cluj pentru a treia ediţie a „Summer Camp". Deşi s-a retras de aproape 10 ani din activitatea competiţională, „Big Ghiţă" se confundă, în continuare, cu baschetul românesc, în principal din cauza faptului că Naţionala se zbate, de câţiva ani, în a doua divizie a baschetului european. Cu toate acestea, Mureşan este convins că baschetul va fi la înălţime în România peste câţiva ani, dar că este nevoie de timp pentru acest lucru. „În România, baschetul este, în acest moment, la un nivel mult inferior nivelului din Europa. Se poate ca şi noi să revenim în lumea bună, dar pentru asta este nevoie de timp, de răbdare, pentru că nu se poate face totul peste noapte. Este bine că preşedintele Federaţiei Române schimbă în fiecare an antrenorul, pentru că se caută o persoană care să se potrivească cu stilul jucătorilor noştri. Echipa naţională trebuie să fie locomotiva baschetului românesc. Odată cu Naţionala, va creşte întreg baschetul românesc. Acum 20 de ani, acest sport era foarte dezvoltat în Statele Unite, iar acum este la un nivel ridicat şi în Europa, în curând va creşte şi în România. Să avem răbdare", este cerinţa fostului jucător, ajuns acum la 39 de ani.

Cluj, oraş de suflet

Până ca România să se lupte de la egal la egal cu Grecia, Franţa sau Spania, naţionale care se bat pentru primele locuri la fiecare campionat mondial sau european, staff-ul „tricolorilor" duce o luptă de convingere cu diferiţi jucători care refuză convocarea. Ghiţă Mureşan nu a vrut să comenteze aceste mofturi ale jucătorilor din „Divizia A", dar a dat de înţeles că ceea ce fac unii baschetbalişti din campionatul românesc este de neiertat. „Când eu îmbrăcam tricoul echipei naţionale, mi se ridica părul pe mine, îmi curgeau lacrimile, eram foarte emoţionat de fiecare dată. Acum nu ştiu dacă mai este aşa, d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°