Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sonya Scarlet: “Vampirii răspund la chemarea vampirilor”

Publicat in Jurnalul, luni 29 noiembrie 2010 ·

David Bracci a colaborat cu Dario Argento la mai multe filme, a fost acesta unul dintre motivele pentru care l-aţi ales ca regizor pentru clipurile “Lilith Mater Inferorum” şi, acum, “Carmilla”? David Bracci este regizorul ideal pentru clipurile noastre. Are o lungă experienţă în domeniul filmelor horror, adoră tărâmul întunecat al nopţii şi înţelege perfect atmosfera gotică pe care noi încercăm s-o creăm. E un prieten apropiat al nostru încă de la începuturile Theatres des Vampires şi ne-a urmărit pas cu pas. Prin “Carmilla”, şi-a exprimat punctul personal de vedere asupra poveştii şi muzicii, cadrul este uimitor, cu siguranţă, şi a avut ideea ca eu să cânt într-un coşciug vechi şi să mă filmeze de aproape, mereu ascunzând mai mult decât dezvăluind - momentul sângeros nu este prezentat, nici alte imagini pe care oamenii se aşteptau să le vadă într-un asemenea clip; mi-au plăcut toate aceste idei. Am vrut să păstrăm atmosfera misterioasă a acestui frumos şi vechi roman. Cum l-aţi ales pe Abraam Fontana, interpretul rolului masculin? Abraam a colaborat cu David Bracci, el vi l-a recomandat sau îl cunoşteaţi dinainte? David a decis ca Abraam să fie “vânătorul” meu după ce au colaborat la câteva pelicule. Şi a făcut cea mai bună decizie alegându-l pentru “Carmilla”! Abraam este un actor excelent, îmi place stilul lui şi e perfect pentru un clip al Theatres des Vampires. “Se implică întotdeauna în rolurile pe care le face, încât câteodată îmi lasă impresia că s-a născut în secolul greşit”, aşa cum îmi mărturisea David Bracci în perioada filmării clipului. “Abraam e minunat în a interpreta personaje din trecut”. Abraam a făcut parte din distribuţia “Passion of Christ”, cum a fost să treacă de la povestea lui Iisus la un clip având ca temă vampirii? Presupun că el ar fi cel mai în măsură să răspundă la această întrebare. Cred că un actor de valoarea lui nu are probleme în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°