Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere pe legea media din Ungaria: PPE contra “restul lumii”?

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Controversata lege media din Ungaria va fi dezbătută miercuri în Parlamentul European. Dezbaterea se anunţă foarte animată, în condiţiile în care cel mai mare grup politic, al popularilor europeni (PPE), a adoptat un ton mult mai relaxat în privinţa legii emise la Budapesta, în comparaţie cu celelalte grupuri. Discuţiile se vor încheia joi, prin votarea unei moţiuni.

Grupurile liberal, social-democrat, grupul verzilor si cel al popularilor europeni au semnat, separat, moţiuni pentru schimbarea legii media din Ungaria. Grupul social-democrat (S&D) cere Comisiei să stabilească un termen-limită pentru modificările legii media din Ungaria. De asemenea, social-democraţii cer Comisiei o directivă pentru asigurarea pluralităţii media în statele membre. Verzii se declară "dezamăgiţi de răspunsul Comisiei, care nu abordează problemele de la rădăcină" şi permite astfel controlul foarte strict asupra mass-media din Ungaria.

Grupul liberalilor (ALDE), cere de asemenea guvernului de la Budapesta să modifice cât mai repede legea. "Uniunea Europeană este fondată pe valori care garantează şi promovează libertatea de exprimare şi informare, prevăzută şi în convenţia europeană în drepturile omului," scriu liberalii în moţiunea lor pentru rezoluţie. Singurii europarlamentari români care se regăsesc printre semnatarii moţiunilor sunt Renate Weber şi Norica Nicolai, din partea ALDE.

PPE salută "bunăvoinţa" Budapestei

În moţiunea sa, PPE îşi exprimă "dezamăgirea" cu privire la comentariile politice "manipulatoare şi deseori lipsite de conţinut la adresa legii media şi la adresa guvernului maghiar" condsiderând că acestea au avut ca scop slăbirea puterii preşedinţiei ungare şi astfel rănirea întregii Uniuni". PPE roagă Comisia să verifice compatibilitatea legii media maghiare cu legislaţia europeană. De asemenea, PPE "salută bunăvoinţa" guvernului maghiar de a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 39 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 17 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 58 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°