Okakura Kakuzõ oferă o mică şi fascinantă istorie a culturii şi a cultului ceaiului. „Cartea ceaiului“ a fost publicată la New York în 1906, într-un moment în care cultura Japoniei era văzută în Occident ca fiind ciudată şi fără profunzime.
Aşa îşi începe Okakura Kakuzõ pledoaria pentru recuperarea admiraţiei faţă de cultura contemplativă a Japoniei: „Cel care nu e conştient de propria micime nu va putea niciodată înţelege grandoarea celuilalt.
Occidentalul de rând, care nu face nici un efort să-şi depăşească limitele, nu vede în ceremonia ceaiului decât încă una dintre miile de ciudăţenii ale Orientului înapoiat şi infantil. El s-a obişnuit să vadă în Japonia doar un tărâm barbar atât timp cât ea s-a consacrat artelor paşnice şi a început s-o aprecieze ca fiind civilizată numai atunci când ea şi-a îndreptat atenţia asupra artelor războiului...
Codul Samuraiului, arta de a muri, care-i face pe soldaţii noştri să îmbrăţişeze autosacrificiul cu atâta patos, este comentat pe larg în ultima vreme în Vest, dar culturii ceaiului i-a fost acordată prea puţină atenţie până acum, deşi el constituie o parte integrantă a artei noastre de a trăi...
În zilele noastre, Orientul şi Occidentul deopotrivă îşi pot da întâlnire pentru a se consola reciproc în această sfioasă contemplare a Imperfectului care este ceremonia ceaiului... Să luăm mai bine o înghiţitură de ceai.
Razele soarelui de după-amiază străpung frunzele de bambus, izvoarele susură încântător, foşnetul pinilor se aude şi în apa ce clocoteşte în ceainicul nostru. Să visăm, aşadar, la evanescenţă şi să gustăm frumuseţea ascunsă în nimicnicia lucrurilor".
„Taoism sub acoperire"
Fondator al Şcolii de Artă din Tokyo, Okakura Kakuzõ oferă occidentalilor, într-un limbaj elegant şi foarte poetic, o mică şi fascinantă istorie a culturii şi a cultului ceaiului. Aflăm cum ceremonia ceaiul
