Jucătorii lui AC Milan s-au retras ieri de pe teren în timpul meciului amical cu Pro Patria, după ce Boateng, Niang şi Muntari au fost insultaţi de suporterii prezenţi la meci
Meciul s-a întrerupt în minutul 26, la scorul de 0-0, atunci când Boateng a şutat mingea înspre ultraşii lui Pro Patria
Scene incredibile în micuţul oraş italian Busto Arsizio, în timpul amicalului de ieri dintre echipa locală, Pro Patria (liga a patra), şi AC Milan. Un meci ce trebuia să fie o sărbătoare pentru comunitatea locală a fost stricat de un grup de ultraşi, care le-au adresat insulte rasiste jucătorilor de culoare care evoluau pentru Milan, precum Kevin Prince Boateng (foto, nr. 10), M'Baye Niang şi Sulley Muntari. După 26 de minute în care au rezistat cu greu presiunii, milanezii au cedat. Boateng a întrerupt o fază de atac promiţătoare a "diavolilor" şi a şutat cu forţă mingea direct în tribune. După care milanezii s-au retras cu toţii spre vestiare, nerevenind nici la rugăminţile arbitrului partidei. "Nu se poate aşa ceva, noi ne vom retrage de pe teren de fiecare dată când suntem abuzaţi", a concluzionat antrenorul lui Milan, Massimiliano Allegri.
O mare parte dintre suporterii prezenţi la meci au aplaudat gestul jucătorilor lui Milan de a părăsi terenul în minutul 26
Kevin Prince Boateng, mijlocaş AC Milan
Jucătorii lui AC Milan s-au retras ieri de pe teren în timpul meciului amical cu Pro Patria, după ce Boateng, Niang şi Muntari au fost insultaţi de suporterii prezenţi la meci
Meciul s-a întrerupt în minutul 26, la scorul de 0-0, atunci când Boateng a şutat mingea înspre ultraşii lui Pro Patria
Scene incredibile în micuţul oraş italian Busto Arsizio, în timpul amicalului de ieri dintre echipa locală, Pro Patria (liga a patra), şi AC Milan. Un meci ce trebuia să fie o sărbătoare pentru c